Nr. 624 din 18.05.2012
Acasa | Cautare
Memorialul Holocaustului de la
Bucureşti este răspunsul solem şi demn al Statului român la
tragedia Holocaustului care, acum 70 de ani, a afectat grav România.
Aşa cum este scris aici, „naţiunea română şi guvernul ei
au ridicat acest memorial ca un loc permanent de amintire şi ca ...
Circulă în diverse medii
informaţia potrivit căreia atacul preşedintelui Băsescu la adresa
Regelui Mihai n-a fost o reacţie impulsivă, mînioasă şi
necugetată, ci una bine pregătită şi asumată de Şeful Statului.
Ar fi vorba de încercarea de a lipi de opoziţie eticheta ...
Deși cunoșteam majoritatea textelor ce
alcătuiesc al doilea volum eseistic al lui Alex. Matei, asamblarea lor într-un
montaj coerent mi-a dat senzația că le citesc pentru prima oară. Ca și înUltimele zile din viața literaturii, ansamblul își dezvăluie unitatea de
proiect, cu ...
Principalul – şi aproape singurul – motiv
pentru care piesa Dorotei Maslowska nu a fost publicată în prima antologie de
dramaturgie contemporană poloneză apărută în România (în urmă cu doi ani) e
titlul ei: Un cuplu de români săraci, vorbitori de polonă. Sînt lucruri ...
De ce scriu, cum au început şi ce-i motivează
să continue pe acei oameni curioşi, care se ocupă maniacal cu arhitectura unor
lumi invizibile, sînt întrebări care au stat dintotdeauna pe buzele
cititorilor. Atracţia pentru forţa cu care ele au reuşit mereu să scoată la
lumină ...